X

скидкиАкция!
Следите за программами скидок.
оценитеКалькулятор услуг
Оцените примерную стоимость бухгалтерского обслуживания.
Спецпредложение
 

ACORD între Guvernul  Republicii  Moldova si Guvernul  Federatiei  Ruse privind  evitarea  dublei  impuneri  pe  venit  si pe  proprietate  si  prevenirea  evaziunii  fiscale

ACORD
între
Guvernul Republicii Moldova
si
Guvernul Federatiei Ruse
privind evitarea dublei impuneri pe venit si
pe proprietate si prevenirea evaziunii fiscale

 


Guvernul Republicii Moldova si Guvernul Federatiei Ruse,
dorind sa incheie un Acord privind evitarea dublei impuneri pe venit si pe proprietate si prevenirea evaziunii fiscale, au convenit dupa cum urmeaza:

Articolul 1
PERSOANE VIZATE

Prezentul Acord se va aplica persoanelor care sînt rezidente ale unuia sau ambelor State Contractante.

Articolul 2
IMPOZITE VIZATE

1. Prezentul Acord se va aplica la impozitele pe venit si pe proprietate percepute in numele Statului Contractant, indiferent de modul in care sint percepute.
2. Vor fi considerate impozite pe venit si pe proprietate toate impozitele percepute pe venitul total ori pe valoarea proprietatii, sau din anumite elemente ale acestora.
3. Impozitele asupra carora se va aplica prezentul Acord sint:
a) in cazul Federatiei Ruse:
- impozitul pe beneficiul (venitul) intreprinderilor si organizatiilor;
- impozitul pe venitul persoanelor fizice;
- impozitul pe proprietatea intreprinderilor;
- impozitul pe proprietatea persoanelor fizice;
b) in cazul Republicii Moldova:
- impozitul pe beneficiul (venitul) intreprinderilor;
- impozitul pe venitul persoanelor fizice;
- impozitul pe proprietate.
4. Prezentul Acord se va aplica, de asemenea, oricaror impozite identice sau in esenta similare, care vor fi percepute de oricare dintre Statele Contractante dupa data semnarii prezentului Acord in plus sau in locul impozitelor existente la care se face referire in punctul 3 al prezentului articol. Autoritatile competente ale Statelor Contractante se vor informa reciproc asupra oricaror modificari importante aduse in legislatia lor fiscala.

Articolul 3
DEFINITII GENERALE

1. In sensul prezentului Acord, in masura in care contextul nu cere interpretare diferita:
a) termenii “un Stat Contractant” si “celalalt Stat Contractant” inseamna Republica Moldova sau Federatia Rusa, dupa cum cere contextul;
b) termenul “persoana” include o persoana fizica, juridica sau orice alta asociere de persoane;
c) termenii “intreprindere a unui Stat Contractant” si “intreprindere a celuilalt Stat Contractant” inseamna, dupa caz, o intreprindere care este rezidenta a unui Stat Contractant si o intreprindere care este rezidenta a celuilalt Stat Contractant;
d) termenul “transport international” inseamna orice transport efectuat cu o nava, vapor, aeronava, vehicul feroviar sau rutier, exploatate de o intreprindere rezidenta intr-un Stat Contractant, cu exceptia cazului cind nava, vaporul, aeronava, vehiculul feroviar sau rutier sint exploatate numai intre punctele situate in celalalt Stat Contractant;
e) termenul “autoritate competenta” inseamna:
- in Republica Moldova - Ministerul Finantelor al Republicii Moldova sau reprezentantul sau autorizat;
- in Federatia Rusa – Ministerul Finantelor al Federatiei Ruse sau reprezentantul sau autorizat;
f) termenul “persoana nationala” inseamna:
(i) orice persoana fizica care are cetatenia Statului Contractant;
(ii) orice persoana juridica, intovarasire sau asociatie care au primit acest statut in baza legislatiei in vigoare a Statului Contractant.
2. In ce priveste aplicarea prezentului Acord de un Stat Contractant, orice termen care nu este altfel definit in Acord va avea, daca contextul nu cere o interpretare diferita, intelesul pe care il are in cadrul legislatiei acestui Stat Contractant cu privire la impozitele la care prezentul Acord se aplica.

Articolul 4
REZIDENT

1. În sensul prezentului Acord, termenul “rezident al unui Stat Contractant” inseamna orice persoana care, potrivit legislatiei acestui Stat, este supusa impunerii conform domiciliului sau, resedintei stabile, inregistrarii, sediului organului de conducere efectiv sau oricarui alt criteriu de natura similara. Acest termen insa nu include persoana care este supusa impozitarii in acest Stat Contractant numai pentru faptul ca realizeaza venituri din sursele aflate in acest Stat ori are proprietate situata acolo.
2. Cind, in conformitate cu prevederile punctului 1 al prezentului articol, persoana fizica este rezidenta a ambelor State Contractante, atunci statutul sau va fi determinat dupa cum urmeaza:
a) aceasta va fi considerata rezidenta a Statului Contractant in care are locuinta permanenta; daca dispune de locuinta permanenta in ambele State Contractante, va fi considerata rezidenta a Statului Contractant cu care legaturile sale personale si economice sint mai strinse (centrul intereselor vitale);
b) daca Statul Contractant, in care aceasta persoana are centrul intereselor sale vitale, nu poate fi determinat sau daca ea nu dispune de locuinta permanenta in nici unul dintre Statele Contractante, atunci ea va fi considerata rezidenta a Statului Contractant in care de fapt isi are domiciliul;
c) daca aceasta persoana locuieste de fapt in ambele State Contractante sau in nici unul dintre ele, ea va fi considerata rezidenta a Statului Contractant al carui cetatean este;
d) daca fiecare dintre Statele Contractante considera ca aceasta persoana este cetateanul sau sau al nici unuia dintre Statele Contractante, atunci autoritatile competente ale Statelor Contractante rezolva problema data de comun acord.
3. Cind, potrivit prevederilor punctului 1 al prezentului articol, persoana, alta decit persoana fizica, este rezidenta a ambelor State Contractante, se considera rezidenta a acelui Stat Contractant unde este situat organul de conducere efectiv.

Articolul 5
REPREZENTANTA PERMANENTA

1. În sensul prezentului Acord, termenul "reprezentanta permanenta” inseamna locul de activitate permanent prin intermediul caruia intreprinderea unui Stat Contractant isi desfasoara activitatea de antreprenoriat in celalalt Stat Contractant.
2. Termenul “reprezentanta permanenta” include in special:
a) locul administratiei;
b) sucursala;
c) birou;
d) uzina;
e) atelier;
f) mina, sonda petroliera sau de gaze, cariera sau orice alt loc de extractie a resurselor naturale.
3. Termenul “reprezentanta permanenta” include, de asemenea, santierul de constructie, obiectul de constructie, montaj sau asamblare ori activitatea de supraveghere tehnica in legatura cu acestea, dar numai in cazul cind asemenea santier, obiect exista sau activitatea se desfasoara in decurs de o perioada ce depaseste 12 luni.
4. Independent de prevederile anterioare ale prezentului articol, termenul “reprezentanta permanenta” nu include:
a) utilizarea instalatiilor exclusiv in scopul depozitarii, expunerii sau livrarii de produse sau marfuri apartinind acestei intreprinderi;
b) mentinerea unui stoc de produse sau marfuri apartinind acestei intreprinderi exclusiv in scopul depozitarii, expunerii sau livrarii;
c) mentinerea unui stoc de produse sau marfuri apartinind acestei intreprinderi exclusiv in scopul prelucrarii de catre o alta intreprindere;
d) mentinerea unui loc de activitate permanent, exclusiv in scopul achizitionarii marfurilor si articolelor sau colectari de informatii pentru aceasta intreprindere;
e) mentinerea unui loc de activitate permanent, numai in scopul desfasurarii, exclusiv pentru aceasta intreprindere, a oricarei alte activitati cu caracter pregatitor sau auxiliar;
g) mentinerea unui loc de activitate permanent, exclusiv pentru desfasurarea oricaror imbinari ale tipurilor de activitate mentionate in literele de la a) la f), cu conditia ca intreaga activitate a acestui loc de activitate permanent, ce rezulta din aceasta imbinare, sa aiba un caracter pregatitor sau auxiliar.
5. Independent de prevederile punctelor 1 si 2, daca o alta persoana decit agentul cu statut independent, la care se refera prevederile punctului 6 al prezentului articol, actioneaza in numele intreprinderii si are, si de obicei foloseste in Statul Contractant imputernicirile de a incheia contracte in numele acestei intreprinderi, atunci asemenea intreprindere va fi considerata ca dispunatoare de reprezentanta permanenta in acest Stat Contractant, referitor la orice activitate pe care aceasta persoana o desfasoara pentru intreprindere, numai daca activitatea acestei persoane nu se limiteaza la cea mentionata in punctul 4, care, desi se desfasoara printr-un loc de activitate permanent, conform prevederilor prezentului punct nu va transforma acest loc de activitate permanent intr-o reprezentanta permanenta.
6. Intreprinderea unui Stat Contractant nu va fi considerata ca are reprezentanta permanenta in celalalt Stat Contractant, numai prin faptul ca aceasta exercita activitate in acest celalalt Stat Contractant prin intermediul brokerului, comisionarului sau oricarui alt agent cu statut independent, cu conditia ca aceste persoane sa actioneze in cadrul activitatii lor obisnuite.
7. Faptul ca o intreprindere care este rezidenta a unui Stat Contractant controleaza sau este controlata de intreprinderea, care este rezidenta a celuilalt Stat Contractant, sau care exercita activitate de antreprenoriat in acest celalalt Stat Contractant (prin intermediul reprezentantei permanente sau in alt mod), in mod de sine statator nu inseamna ca una din aceste intreprinderi este reprezentanta permanenta a celeilalte intreprinderi.

Articolul 6
VENITUL DIN PROPRIETATI IMOBILIARE

1. Veniturile realizate de un rezident al unui Stat Contractant din proprietati imobiliare (inclusiv venitul din agricultura sau din exploatari forestiere), situate in celalalt Stat Contractant, pot fi supuse impozitarii in acest celalalt Stat.
2. In prezentul Acord termenul “proprietati imobiliare” are intelesul care este atribuit de legislatia Statului Contractant in care astfel de proprietate este situata. Navele, vapoarele, aeronavele, vehiculele feroviare si rutiere nu vor fi considerate ca proprietati imobiliare.
3. Prevederile punctului 1 al prezentului articol se aplica veniturilor obtinute din exploatarea directa, din inchirierea sau din folosirea in orice alta forma a proprietatii imobiliare.
4. Prevederile punctelor 1 si 3 ale prezentului articol se vor aplica, de asemenea, veniturilor provenite din proprietati imobiliare ale unei intreprinderi si veniturilor din proprietati imobiliare, utilizate pentru exercitarea serviciilor personale independente.

Articolul 7
PROFITURILE DIN ACTIVITATEA DE ANTREPRENORIAT

1. Profitul obtinut intr-un Stat Contractant de o intreprindere a celuilalt Stat Contractant se impune in primul Stat mentionat, numai daca el este obtinut prin reprezentanta permanenta amplasata acolo si numai in partea care se refera la aceasta reprezentanta permanenta.
2. Tinind cont de prevederile punctului 3 al prezentului articol, cind o intreprindere a unui Stat Contractant exercita activitate de antreprenoriat in celalalt Stat Contractant prin intermediul reprezentantei permanente situate acolo, atunci in fiecare Stat Contractant acelei reprezentante permanente i se atribuie profitul pe care l-ar fi putut realiza daca ar fi constituit o intreprindere independenta si separata, care ar fi exercitat activitate identica sau similara, in conditii identice sau similare, si ar fi activat absolut independent fata de intreprinderea a carei reprezentanta permanenta este.
3. La determinarea profitului unei reprezentante permanente vor fi facute scaderi ale cheltuielilor confirmate documentar ca fiind efectuate in scopurile activitatii acestei reprezentante permanente, inclusiv cheltuielile de administratie si de conducere generala, indiferent de faptul daca aceste cheltuieli au fost suportate in Statul Contractant in care este situata reprezentanta permanenta sau in afara acestuia.
4. Nici un profit nu se va atribui unei reprezentante permanente numai pentru faptul ca aceasta reprezentanta permanenta cumpara produse sau marfuri pentru aceasta intreprindere.
5. In vederea aplicarii prevederilor punctelor precedente, profitul care se atribuie unei reprezentante permanente va fi determinat in fiecare an prin aceeasi metoda, daca nu vor exista temeiuri argumentate si suficiente pentru a-l modifica.
6. Daca profitul include elemente de venit care sint tratate separat in alte articole ale prezentului Acord, atunci prevederile acelor articole nu vor fi afectate de prevederile prezentului articol.

Articolul 8
VENITUL ( PROFITUL ) DIN TRANSPORTURI INTERNATIONALE

1. Veniturile (profiturile) obtinute de rezidentul unui Stat Contractant din exploatarea in trafic international a navelor, vapoarelor, aeronavelor, vehiculelor feroviare si rutiere vor fi impozabile numai in acest Stat Contractant.
2. In scopurile prezentului Acord, veniturile obtinute din folosirea in trafic international a navelor, vapoarelor, aeronavelor, vehiculelor feroviare si rutiere includ veniturile obtinute din folosirea directa, darea in arenda sau folosirea sub orice alta forma a mijloacelor de transport, inclusiv folosirea, intretinerea sau darea in arenda a containerelor (inclusiv trailerele si utilajul de insotire pentru containerele de transportare).
3. Prevederile punctului 1 al prezentului articol se vor aplica, de asemenea, profiturilor obtinute de rezidentul Statului Contractant din participarea la o activitate de exploatare in comun a mijloacelor de transport numai in acea parte a venitului, care corespunde cotei acestuia din activitatea in comun.


Articolul 9
CORECTAREA BENEFICIULUI IMPOZABIL

In cazul cind, in relatiile comerciale si financiare dintre doua intreprinderi, se stabilesc conditii, altele decit cele de piata, atunci orice profit, care ar putea fi calculat uneia dintre ele, dar care din cauza prezentei acestor conditii nu i s-a calculat, poate fi inclus de catre Statul Contractant in profitul acestei intreprinderi si respectiv poate fi supus impozitului.

Articolul 10
DIVIDENDE

1. Dividendele platite de o intreprindere care este rezidenta a unui Stat Contractant rezidentului celuilalt Stat Contractant pot fi impuse in acest celalalt Stat Contractant.
2. Totusi, aceste dividende pot fi, de asemenea, impuse in Statul Contractant in care este rezidenta intreprinderea platitoare de dividende si potrivit legislatiei acelui Stat Contractant, dar daca primitorul de dividende este persoana titulara a dreptului de proprietate asupra dividendelor, impozitul astfel stabilit nu va depasi 10 la suta din suma bruta a dividendelor.
Prezentul punct nu va afecta impunerea profitului din care se platesc dividendele.
3. Termenul “dividende”, in sensul prezentului articol, inseamna veniturile provenind din actiuni sau alte drepturi care nu sint titluri de creanta, ce permit participarea la profituri, precum si veniturile din alte drepturi, care sint supuse aceluiasi regim de impunere ca veniturile din actiuni, conform legislatiei Statului in care este rezidenta intreprinderea distribuitoare a profitului.
4. Prevederile punctelor 1 si 2 ale prezentului articol nu se vor aplica, daca persoana este titulara a dreptului de proprietate asupra dividendelor, fiind rezident al unui Stat Contractant, desfasoara activitate de antreprenoriat in celalalt Stat Contractant, in care intreprinderea platitoare de dividende este rezidenta printr-o reprezentanta permanenta situata acolo, sau acorda servicii personale independente printr-o baza permanenta situata acolo si holdingul in legatura cu care dividendele sint platite, este nemijlocit legata de o asemenea reprezentanta permanenta sau baza permanenta.
In aceasta situatie se vor aplica prevederile articolelor 7 sau 14 ale prezentului Acord, dupa caz.
5. In cazurile cind intreprinderea rezidenta a unui Stat Contractant realizeaza profit in celalalt Stat Contractant, acel celalalt Stat nu poate percepe nici un impozit asupra dividendelor platite de acea intreprindere, cu exceptia cazului cind asemenea dividende sint platite rezidentului acelui celalalt Stat sau holding in privinta caruia dividendele sint platite este nemijlocit legata de o reprezentanta permanenta sau baza permanenta situata in acest celalalt Stat, precum si sa impuna profitul nedistribuit al intreprinderii, chiar daca dividendele platite sau profitul nedistribuit reprezinta, in intregime sau in parte, profituri sau venituri provenind din acel celalalt Stat Contractant.

Articolul 11
DOBÎNZI

1. Dobinzile aparute intr-un Stat Contractant si platite unui rezident al celuilalt Stat Contractant pot fi impuse numai in acel celalalt Stat.
2. Termenul “dobinzi”, in sensul prezentului articol, inseamna venitul obtinut din creantele de diferite tipuri, indiferent de asigurarea ipotecara si dreptul de participare la profiturile debitorului, in particular, veniturile din hirtiile de valoare de stat si creante, inclusiv premiile si cistigurile din aceste hirtii de valoare si creante. Penalitatile pentru plata cu intirziere nu sint considerate dobinzi in sensul prezentului articol.
3. Prevederile punctului 1 nu se vor aplica daca persoana care dispune de dreptul de proprietate asupra dobinzilor, fiind rezident al unui Stat Contractant, desfasoara activitate de antreprenoriat in celalalt Stat Contractant, din care provin dobinzile, prin intermediul reprezentantei permanente situate acolo, sau presteaza servicii personale independente prin intermediul bazei permanente situate acolo si creanta in baza careia se platesc dobinzile se refera nemijlocit la aceasta reprezentanta permanenta sau baza permanenta. In aceste cazuri se aplica prevederile articolelor 7 sau 14 ale prezentului Acord, dupa caz.
4. Dobinzile se considera ca provin dintr-un Stat Contractant, cind platitorul este un organ administrativ creat in acest Stat sau un rezident al acestui Stat. Totusi, cind platitorul dobinzilor, fie ca este sau nu rezident al unui Stat Contractant, are intr-un Stat Contractant o reprezentanta permanenta sau baza permanenta, in legatura cu care a aparut restanta pentru care se platesc dobinzile si cheltuielile pentru achitarea acestor dobinzi se suporta de acea reprezentanta permanenta sau baza permanenta, atunci aceste dobinzi vor fi considerate ca provin din Statul in care este situata reprezentanta permanenta sau baza permanenta.
5. Cind, datorita relatiilor speciale existente intre platitor si persoana titulara a dreptului de proprietate asupra dobinzilor, sau intre ambii si o oarecare terta persoana, suma dobinzilor ce se refera la creanta pentru care sint platite depaseste din oarecare motive suma care s-ar fi convenit intre platitor si persoana titulara a dreptului de proprietate asupra dobinzilor, in lipsa unor astfel de relatii, prevederile prezentului articol se vor aplica numai la aceasta ultima suma a dobinzilor. In acest caz, partea excedentara a platii va fi impozabila potrivit legislatiei fiecarui Stat Contractant, tinind cont de celelalte prevederi ale prezentului Acord.


Articolul 12
VENITURILE DIN DREPTURILE AUTORULUI SI LICENTE

1. Veniturile din drepturile autorului si licente provenind dintr-un Stat Contractant si platite unui rezident al celuilalt Stat Contractant pot fi impuse in acel celalalt Stat.
2. Totusi, aceste venituri pot fi, de asemenea, impuse in Statul Contractant din care provin si potrivit legislatiei acestui Stat Contractant, dar daca primitorul este persoana titulara de proprietate asupra acestor venituri, atunci impozitul perceput nu va depasi 10 la suta din suma bruta al veniturilor.
3. Termenul “venituri din drepturile autorului si licente”, in sensul prezentului articol, include plati de orice natura, primite in calitate de recuperare pentru folosirea sau concesionarea oricarui drept de autor asupra oricarei opere literare, artistice si stiintifice, inclusiv asupra filmelor de cinematograf si inregistrarilor folosite pentru emisiunile de televiziune si radio, a casetelor video, oricaror patente, marci comerciale, design sau mostra, plan, programe de computer, schite, formule secrete sau procese ori pentru informatia referitoare la experienta industriala, comerciala sau stiintifica.
4. Prevederile punctelor 1 si 2 ale prezentului articol nu se vor aplica, daca persoana titulara a dreptului de proprietate asupra veniturilor din drepturile autorului si licente, fiind rezident al unui Stat Contractant, desfasoara activitate de antreprenoriat in celalalt Stat Contractant, din care provin veniturile din drepturile autorului si licente, prin intermediul reprezentantei permanente situate aici, sau presteaza in acest celalalt Stat servicii exercitate independent printr-o baza permanenta situata acolo, iar dreptul sau proprietatea pentru care se platesc venituri, realizata din drepturile de autor si licente, care sint nemijlocit legate de o asemenea reprezentanta permanenta sau baza permanenta. In aceste cazuri se vor aplica prevederile articolelor 7 sau 14 ale prezentului Acord, dupa caz.
5. Daca, drept consecinta a relatiilor speciale dintre platitor si persoana titulara a dreptului de proprietate asupra veniturilor din drepturile de autor si licente, sau dintre ambii si o oarecare terta persoana, suma veniturilor platite din drepturile de autor si licente, care se atribuie utilizarii dreptului de folosire si informatie, pentru care sint platite, depaseste suma care ar fi fost convenita intre platitor si persoana titulara a dreptului de proprietate asupra acestor venituri, in lipsa unor astfel de relatii, prevederile prezentului articol se vor aplica numai la aceasta ultima suma mentionata. In acest caz, partea excedentara a platilor va fi impozabila potrivit legislatiei fiecarui Stat Contractant, tinind seama de celelalte prevederi ale prezentului Acord.

Articolul 13
VENITURILE DIN INSTRAINAREA PROPRIETATII

1. Veniturile obtinute de un rezident al unui Stat Contractant din instrainarea proprietatii imobiliare, astfel cum este definita la articolul 6, situata in celalalt Stat Contractant, pot fi impuse in acel celalalt Stat.
2. Veniturile provenite din instrainarea proprietatii mobiliare facind parte din activul unei reprezentante permanente pe care o intreprindere a unui Stat Contractant le are in celalalt Stat Contractant sau din proprietatea mobiliara apartinind unei baze permanente de care dispune un rezident al unui Stat Contractant si plasata in celalalt Stat Contractant pentru prestarea unor servicii efectuate independent, inclusiv veniturile provenind din instrainarea unei asemenea reprezentante permanente (separat sau cu intreaga intreprindere) sau a unei asemenea baze permanente, pot fi impuse in acest celalalt Stat.
3. Veniturile obtinute de rezidentul unui Stat Contractant din instrainarea navelor, vapoarelor, aeronavelor, vehiculelor feroviare si rutiere exploatate in trafic international de catre intreprinderea Statului Contractant sau din proprietatea mobiliara legate de exploatarea acestor mijloace de transport vor fi impuse numai in acest Stat Contractant.
4. Veniturile provenite din instrainarea oricarei proprietati, alta decit cea la care se face referire in punctele 1, 2 si 3 ale prezentului articol, vor fi impuse numai in Statul Contractant in care este rezidenta persoana care instraineaza proprietatea.

Articolul 14
VENITURILE DE LA SERVICIILE EXERCITATE INDEPENDENT

1. Veniturile realizate de rezidentul unui Stat Contractant din exercitarea unor servicii profesionale sau altor servicii cu caracter independent vor fi impuse numai în acest Stat. Insa un atare venit se poate impune, de asemenea, in alt Stat Contractant, in cazul cind:
a) acest rezident dispune in celalalt Stat de baza permanenta, folosita de el in scopul desfasurarii activitatii sale;
b) venitul va fi platit din surse in celalalt Stat.
2. Termenul “servicii profesionale” cuprinde in special activitatea independenta in domeniul artelor, stiintei, sportului, literaturii, educatiei sau pedagogiei, precum si exercitarea independenta a activitatii de medic, avocat, inginer, arhitect, stomatolog, auditor si contabili.

Articolul 15
VENITURILE DIN ACTIVITATEA SALARIATA

1. Potrivit prevederilor articolelor 16, 17 si 18 ale prezentului Acord, salariul si alte remuneratii similare obtinute de rezidentul Statului Contractant pentru o activitate salariata vor fi impuse numai in acest Stat, in afara de cazul cind activitatea salariata nu este exercitata in celalalt Stat Contractant. Daca activitatea salariata este exercitata in celalalt Stat Contractant, remuneratiile obtinute in legatura cu aceasta pot fi impuse in acest celalalt Stat.
2. Independent de prevederile punctului 1 al prezentului articol, remuneratia obtinuta de rezidentul unui Stat Contractant pentru o activitate salariata, exercitata in celalalt Stat Contractant va fi impusa numai in primul Stat mentionat, daca:
a) beneficiarul presteaza servicii in celalalt Stat Contractant pentru o perioada sau perioade care nu depasesc in total 183 zile calendaristice in decursul anului calendaristic; si
b) remuneratiile sint platite de o persoana sau in numele unei persoane care angajeaza si care nu este rezidenta a celuilalt Stat Contractant; si
c) cheltuielile pentru remuneratii nu sint suportate de reprezentanta sau baza permanenta pe care cel ce angajeaza le are in celalalt Stat Contractant.
3. Independent de prevederile punctelor 1 si 2 ale prezentului articol, remuneratiile obtinute in legatura cu activitatea salariata exercitata la bordul unei nave, vapor, aeronava, vehicul feroviar si rutier, exploatate in trafic international, vor fi impuse in Statul Contractant in care este rezidenta persoana care exploateaza o nava, un vapor, o aeronava, un vehicul feroviar si rutier.

Articolul 16
VENITURILE OBTINUTE DE MEMBRII
CONSILIILOR DE ADMINISTRATIE

Onorariile si alte plati similare obtinute de rezidentul unui Stat Contractant in calitate de membru al consiliului de administratie sau al unui organ similar al unei intreprinderi a celuilalt Stat Contractant pot fi impuse in acest celalalt Stat.

Articolul 17
PENSII

Pensiile si alte remuneratii similare platite din sursele unui Stat Contractant pot fi impuse numai in acest Stat Contractant.

Articolul 18
REMUNERATII PENTRU FUNCTII DE STAT

1. Remuneratiile platite de organul puterii, creat intr-un Stat Contractant, sau din fondurile sale oricarei persoane fizice pentru serviciile prestate acestui organ de stat vor fi impuse numai in acest Stat.
2. Indiferent de prevederile punctului 1, aceste remuneratii vor fi impuse numai in celalalt Stat Contractant, daca serviciile sint prestate in acest Stat si persoana fizica este rezidenta a acestui Stat:
a) este cetatean al acestui Stat; sau
b) nu a devenit rezidenta a acestui Stat numai in scopul prestarii serviciilor.

Articolul 19
SUMELE PLATITE STUDENTILOR SI STAGIARILOR

Platile primite de un student sau stagiar, care este sau a fost nemijlocit inainte de sosirea sa intr-un Stat Contractant rezident al celuilalt Stat Contractant si se afla in primul Stat Contractant mentionat exclusiv cu scopul de a obtine studii sau de a efectua practica si menite pentru intretinerea sa, obtinerea studiilor sau efectuarea practicii nu vor fi impuse in primul Stat Contractant mentionat, daca sursele acestor plati se afla in afara acestui Stat Contractant.

Articolul 20
ALTE VENITURI

1. Felurile de venituri ale rezidentului unui Stat Contractant, indiferent de originea lor, care nu sînt tratate la articolele precedente ale prezentului Acord, pot fi impuse numai în acest Stat.
2. Prevederile punctului 1 nu se vor aplica asupra veniturilor altele decit veniturile provenite din proprietatile imobiliare, asa cum sint definite in punctul 2 al articolului 6, daca primitorul unor astfel de venituri, fiind rezident al unui Stat Contractant, desfasoara activitate comerciala in celalalt Stat Contractant prin intermediul reprezentantei permanente situate acolo si exercita in acel celalalt Stat servicii personale independente prin intermediul bazei permanente situate acolo si dreptul sau proprietatea in legatura cu care venitul este obtinut sint realmente legate de aceasta reprezentanta permanenta sau baza permanenta. In asemenea situatie se vor aplica prevederile articolelor 7 sau 14, dupa caz.

Articolul 21
IMPUNEREA PROPRIETATII

1. Proprietatea imobiliara apartinind rezidentului unui Stat Contractant si situata in celalalt Stat Contractant poate fi impusa in acest celalalt Stat Contractant.
2. Proprietatea mobiliara, fiind parte a reprezentantei permanente de care dispune intreprinderea unui Stat Contractant in celalalt Stat Contractant, sau proprietatea mobiliara ce tine de baza permanenta de care dispune rezidentul unui Stat Contractant si situata in celalalt Stat Contractant in scopul prestarii serviciilor personale independente, pot fi impuse in acest celalalt Stat Contractant.
3. Proprietatea reprezentata de nave, vapoare, aeronave, vehicule feroviare si rutiere exploatate in trafic international sau proprietatea imobiliara tinind de exploatarea unor asemenea mijloace de transport se va impune conform prevederilor articolului 8 al prezentului Acord.
4. Toate celelalte feluri ale proprietatii rezidentului Statului Contractant vor fi impuse numai in acest Stat.

Articolul 22
ELIMINAREA DUBLEI IMPUNERI

1. Daca rezidentul unui Stat Contractant realizeaza venituri sau detine proprietate in celalalt Stat Contractant, care in corespundere cu prevederile prezentului Acord pot fi impuse in celalalt Stat Contractant, atunci primul Stat Contractant mentionat permite:
a) scaderea din impozitul pe venit al acestui rezident a sumei impozitului pe venit, platita in acest celalalt Stat Contractant;
b) scaderea din impozitul pe proprietate a acestui rezident a sumei impozitului pe proprietate, platita in acest celalalt Stat Contractant.
Aceasta scadere insa nu va putea depasi suma impozitului primului Stat pe venitul sau pe proprietatea mentionata, calculat conform legislatiei fiscale a acestui Stat.
2. Daca, conform oricaror prevederi ale prezentului Acord, venitul sau proprietatea obtinuta de rezidentul Statului Contractant se scutesc de impozit in acest Stat, atunci acest Stat Contractant poate, la calcularea sumei impozitului la partea ramasa a venitului sau proprietatii acestui rezident, sa tina cont de venitul sau proprietatea scutita de impozit.

Articolul 23
NEDISCRIMINAREA

1. Persoanele nationale ale unui Stat Contractant nu vor fi supuse in celalalt Stat Contractant la nici o impozitare sau obligatie legata de aceasta, diferita sau mai impovaratoare decit impozitarea sau obligatia la care sint sau pot fi supuse persoanele nationale ale acestui celuilalt Stat Contractant aflate in aceeasi situatie.
2. Persoanele fara cetatenie, rezidenti ai unui Stat Contractant, nu pot fi supuse in nici unul dintre Statele Contractante oricarei impozitari sau oricaror obligatiuni legate de ea, diferite sau mai impovaratoare decit impozitarea sau obligatia si obligatiunile legate de ea, la care sint supuse persoanele nationale ale acestor State in conditii similare.
3. Impunerea reprezentantei permanente, de care dispune o intreprindere a unui Stat Contractant in celalalt Stat Contractant, nu poate fi mai putin favorabila in acest celalalt Stat Contractant decit impunerea intreprinderilor acestui celuilalt Stat care desfasoara o activitate similara.
4. Intreprinderile unui Stat Contractant, a caror proprietate este integral sau partial detinuta sau controlata in mod direct sau indirect de unul sau mai multi rezidenti ai celuilalt Stat Contractant, nu vor fi supuse in primul Stat mentionat nici unei impuneri sau nici unei obligatii legate de aceasta, care sa fie diferita sau mai impovaratoare decit impunerea si obligatiile legate de aceasta, la care sint sau pot fi supuse alte intreprinderi similare ale acelui prim Stat Contractant mentionat.
5. Nici o prevedere din acest articol nu va fi interpretata ca obligatie a unui dintre Statele Contractante sa acorde unei persoane care nu este rezident al acestui Stat Contractant careva scutiri, inlesniri si reduceri cu titlu personal in ce priveste impunerea, ce se pot acorda persoanelor care sint rezidenti.

Articolul 24
PROCEDURA AMIABILA

1. Daca o persoana considera ca masurile intreprinse de unul sau ambele State Contractante rezulta sau vor rezulta pentru ea o impozitare care nu este conforma cu prevederile prezentului Acord, aceasta persoana poate, indiferent de caile de aparare prevazute de legislatia nationala a acestor State, sa inainteze o declaratie autoritatii competente a acelui Stat Contractant, al carui rezident este.
Declaratia trebuie sa fie prezentata in decurs de 3 ani de la prima notificare a actiunilor din care rezulta ca impunerea este contrara prevederilor prezentului Acord.
2. Autoritatea competenta se va stradui, daca considera ca declaratia este intemeiata si daca ea insasi nu este capabila sa ia o decizie pozitiva, sa rezolve cazul pe calea unei intelegeri amiabile cu autoritatea competenta a celuilalt Stat Contractant in vederea evitarii unei impozitari care nu este in conformitate cu prezentul Acord.
3. Autoritatile competente ale Statelor Contractante se vor stradui sa rezolve pe calea intelegerii amiabile orice dificultati sau dubii rezultate ca urmare a interpretarii sau aplicarii prezentului Acord.
4. Autoritatile competente ale Statelor Contractante pot comunica direct intre ele in scopul realizarii unei intelegeri in sensul punctelor precedente.

Articolul 25
SCHIMB DE INFORMATII

1. Autoritatile competente ale Statelor Contractante vor face schimb de informatii necesare aplicarii prevederilor prezentului Acord sau legislatiei nationale a Statelor Contractante, privitoare la impozitele vizate de prezentul Acord, in partea in care impozitarea prevazuta de legislatia nationala nu contravine prevederilor prezentului Acord. Orice informatie obtinuta de un Stat Contractant va fi tratata drept confidentiala in aceeasi masura ca cea obtinuta in baza legislatiei nationale a acestui Stat Contractant si va fi dezvaluita numai persoanelor sau autoritatilor (inclusiv instantelor judecatoresti si organelor administrative) legate de stabilirea, incasarea fortata, urmarirea sau executarea deciziilor cu privire la impozitele asupra carora se extinde prezentul Acord. Asemenea persoane sau autoritati vor folosi informatia numai in aceste scopuri. Acestea pot dezvalui informatia in procedurile judecatoresti publice sau in deciziile judiciare.
2. Prevederile punctului 1 nu vor impune in nici un caz autoritatilor competente ale unui Stat Contractant obligatia:
a) de a lua masuri administrative contrare propriei legislatii si practicii administrative a unuia dintre Statele Contractante;
b) de a furniza informatia care nu poate fi obtinuta, tinind cont de legislatie sau de practica administrativa obisnuita a unuia dintre Statele Contractante;
c) de a furniza informatia care ar dezvalui un secret de afaceri, industrial, comercial sau profesional ori un procedeu de fabricatie tainica sau informatia a carei divulgare ar fi contrara legislatiei nationale.

Articolul 26
COLABORATORII MISIUNILOR DIPLOMATICE
SI INSTITUTIILOR CONSULARE

Nici una din prevederile prezentului Acord nu va afecta privilegiile fiscale de care beneficiaza colaboratorii misiunilor diplomatice si institutiilor consulare, in virtutea normelor stabilite ale dreptului international sau acordurilor speciale.

Articolul 27
INTRAREA ÎN VIGOARE

1. Statele Contractante se vor instiinta reciproc prin canale diplomatice despre incheierea procedurilor interstatale, necesare intrarii in vigoare a prezentului Acord.
2. Prezentul Acord intra in vigoare la data primirii ultimei notificari prevazute in punctul 1 al prezentului articol si prevederile Acordului se vor aplica:
a) in ce priveste impozitele percepute de la sursa - din venitul realizat la sau dupa prima zi a lunii ianuarie a anului calendaristic imediat urmator anului in care prezentul Acord a intrat in vigoare;
b) in ce priveste celelalte impozite pe venit si pe proprietate - pentru perioadele fiscale care incep la sau dupa prima zi a lunii ianuarie a anului calendaristic imediat urmator anului in care prezentul Acord a intrat in vigoare.

Articolul 28
DENUNTAREA

Prezentul Acord ramine in vigoare pina cind actiunea lui nu va fi denuntata de catre unul dintre Statele Contractante. Fiecare dintre Statele Contractante poate sa denunte prezentul Acord prin notificarea in scris pe canale diplomatice despre intentia sa de a-l denunta, cu cel putin sase luni pina la finele oricarui an calendaristic. In acest caz prezentul Acord isi inceteaza actiunea:
a) in ce priveste impozitele percepute de la sursa - din venitul realizat la sau dupa prima zi a lunii ianuarie a anului calendaristic imediat urmator anului in care a fost trimisa notificarea;
b) in ce priveste celelalte impozite pe venit si pe proprietate - pentru perioadele fiscale care incep la sau dupa prima zi a lunii ianuarie a anului calendaristic imediat urmator anului in care a fost transmisa notificarea.


Intocmit la 12 aprilie anul 1996 in doua exemplare, fiecare in limbile moldoveneasca si rusa, ambele texte avind aceeasi putere juridica.


Pentru Guvernul
Republicii Moldova


Pentru Guvernul
Federatiei Ruse




Вернуться к списку материалов